Liniştea este o calitate a inimii. Nu trebuie să ne aşteptăm să o regăsim printre îndoielile minţii.
Rodney Collin

Pe măsură ce te trezeşti, inima devine un organ de percepţie senzitiv, rarefiat. Cu energia superioară a conştienţei, inima se dilată într-un mod invizibil. În locul unui receptacul pentru emoţii negative, inima devine instrumentul subtil care înţelege provocarea reprezentată de trezire şi, în acelaşi timp, te încurajează în luptă. Fără inimă în eforturile tale, nu te vei trezi. Chiar atunci când eforturile sunt făcute într-un mod ştiinţific, planificat şi consecvent—pulsul unei rugăciuni, ritmul respiraţiei—este inima cea care alege trezirea, înţelege necesitatea de efort şi trăieşte momentul.

Chiar şi ca funcţie, centrul emoţional lucrează sub legi diferite. Luat în comparaţie cu funcţiile motoare, instinctivă şi intelectuală care funcţionează prin instrucţie şi comandă, centrul emoţional, în mod specific acea parte care este interesată în trezire, lucrează prin exemplu. În anumite cazuri, acest exemplu poate fi verificarea unei influenţe superioare sau înţelegerea că altruismul înlesneşte ivirea centrilor superiori. Înţelegerea centrului emoţional şi a modului cum acesta aduce energie lucrului personal reprezintă un capitol de studiu esenţial.

‘Adu inimă la cap’ spunea Ouspensky studenţilor săi, ajutându-i să înţeleagă eforturile personale de a fi prezent. Eforturile provenite doar din centrul intelectual nu sunt îndeajuns. Când recunoşti cât de adânc este propriul somn, sau când vezi cât de variată este înălţimea stelelor şi când pui în chestiune însăşi existenţa, sau când o situaţie de suferinţă te face să realizezi că o credinţă obişnuită în Dumnezeu este insuficientă, în astfel de momente, centrul emoţional se aprinde şi devine o torţă a trezirii.

Dar cum evoci această energie emoţională, în afara situaţiilor unor experienţe imense care-ţi schimbă viaţa’ Cum poţi potrivi inima expansivă să încapă într-un scop atât de mic încât, aşa cum spune Ouspensky, ‘să-ţi intre-n buzunar’? Creativitatea inimii găseşte soluţii. O pietricică pusă în pantof îţi aminteşte să te trezeşti. Să refuzi să-i judeci, în modul obişnuit, pe alţii. Să educi ochiul pentru frumuseţea momentelor obişnuite. Mai presus de toate, să găseşti căi de a nu te plânge, dat fiind că Centrii Superiori, aspectul veşnic, neadormit şi nemuritor al fiinţei tale nu se plâng de existenţa lor în tine. În acest fel precum şi în alte moduri mărunte, inima ta este curăţită de negativitate şi începe să ardă cu combustibilul prezenţei.